Ultima oră

Trufele românești sunt în pericol din cauza braconierilor

Agenţia pentru Protecţia Mediului (ANPM) avertizează că trufele româneşti ar putea dispărea, din cauza braconierilor. Pe platformele de vânzări 1 kg de trufe se vinde cu 100-200 de lei, iar în magazinele de specialitate acestea ajung la mii de lei.

ANPM a atras atenția că trufele româneşti, supranumite şi „diamantele negre ale pădurii”, ar putea deveni tot mai rare, riscând să și dispară în următorii ani, din cauza braconierilor. Aceștia intră ilegal pe terenurile forestiere şi distrug fondul de resurse forestiere nelemnoase.

Potrivit lui Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM, pe platformele de vânzări pentru persoane fizice, trufele românești se găsesc și la preţuri mici, cuprinse între 100 şi 200 de lei pe kilogram. În timp ce, astfel de produse pot ajunge la mii de lei, în magazinele de delicatese.

Instituția a precizat că persoanele fizice sau juridice care doresc să recolteze trufe trebuie să obţină autorizaţie de recoltare, de la Agenţia judeţeană pentru Protecţia Mediului, aflată în coordonarea ANPM şi în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Acest lucur este prevăzut în Ordinul 410/2008.

Documentul, care prevede exact cantitatea care poate fi recoltată, speciile şi zona de recoltare se obţine în baza unui studiu de evaluare a resurselor eliberat de una din instituţiile afiliate Academiei Române, care indică, în baza unor studii de specialitate, ce capacitate de suport are zona respectivă şi cât din această capacitate poate fi recoltat.

„Sunt oameni care concesionează terenurile, de la direcţiile silvice, pentru a putea culege controlat trufe, solicită autorizaţiile de recoltare de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului, dar ajung în situaţia de a nu putea beneficia de aceste roade ale pădurii, din cauza braconierilor care intră ilegal şi sapă peste tot, cu ajutorul câinilor, distrugând terenul respectiv. Creşterea acestor ciuperci extrem de scumpe şi de dorite, necesită condiţii speciale. Dezvoltarea lor are loc pe parcursul mai multor ani, iar acest săpat excesiv modifică umiditatea şi nutrienţii din sol, anulând regenerarea trufelor”, a explicat preşedintele ANPM.

Experții în domeniul Biodiversităţii, din cadrul ANPM, au spus că în România cresc mai multe soiuri de trufe albe şi negre, printre care se află: trufa neagră de vară, trufa de iarnă, trufa mesentericum, trufa albă – una din cele mai scumpe din lume -, trufa de toamnă, trufa porcească, trufa cu spori mari şi trufa neagră, fiecare din ele distingându-se prin culoare, formă, înveliş, aspect interior, consistenţă, miros şi gust.

„Situaţia aceasta, în care o persoană plăteşte pentru a concesiona un teren pentru recoltarea de trufe, iar altele invadează ilegal perimetrul respectiv şi culeg ca pentru consum propriu, oricât pot duce, poate fi evitată prin modificarea Legii Mediului şi a Ordinului nr.410/2008 care prevăd modalitatea de recoltare, capturare, achiziţie şi vânzare, în sensul acordării acestor drepturi doar persoanelor juridice. Acest lucru ar întări puterea de control a Gărzii Naţionale de Mediu şi s-ar putea verifica mult mai clar cât s-a autorizat să se recolteze şi cât s-a recoltat de fapt. Am auzit că există primari care dau acorduri de recoltare pe terenuri care sunt păşuni, ca să valideze vânzările unora dintre aceşti braconieri, în condiţiile în care pe acele terenuri nu au cum să existe vreodată astfel de ciuperci rare”, a adăugat Laurenţiu Alexandru Păştinaru.

În urmă cu mai mulţi ani, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a pus în dezbatere publică un Ordin care aproba instrucţiunile privind recoltarea şi achiziţionarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier naţional şi care stabilea modul de organizare a recoltării şi achiziţiei acestor produse, dar nu a parcurs etapele necesare aprobării finale, fiind încă la Parlament.

ANPM a amintit că fiecare tip de trufă are o perioadă specifică pentru colectare, tocmai pentru ca în restul timpului să se poată regenera. Iată câteva exemple:

Trufa neagră/ Perla neagră – se recoltează în perioada 1 august – 31 decembrie;
Trufa de vară – se recoltează în perioada 1 iunie – 15 septembrie;
Trufa de toamnă – se recoltează în perioada 1 august – 31 decembrie;
Trufa cu spori/ trufa usturoiată – se recoltează în perioada 1 septembrie – 1 decembrie;
Trufa încreţită – se recoltează în perioada 1 septembrie – 1 decembrie;
Trufa de iarnă – se recoltează în perioada 1 decembrie – 31 decembrie;
Trufa de primăvară – se recoltează în perioada 15 aprilie – 15 mai;
Trufa porcească – se recoltează în perioada 1 iulie – 30 octombrie.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *