Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează beneficiarii Programului tomata că în cursul acestei săptămâni încep plățile.
În cursul anului 2020, MADR a alocat Programului tomata suma de 39.477 mii euro, cea mai mare sumă din ultimii patru ani aferentă ciclului I de producție al Programului.
Totodată, la solicitarea fermierilor, MADR a extins perioada de valorificare a tomatelor de la 15 iunie inclusiv, la 1 iulie inclusiv, fapt ce a contribuit la creșterea numărului de beneficiari eligibili, în anul 2020 înregistrându-se cel mai mare număr al acestora de la începutul implementării programului, respectiv anul 2017.
Prin urmare, bugetul schemei a fost repartizat către 17.386 beneficiari eligibili, rezultând un cuantum per beneficiar de 2270,62 euro, ceea ce reprezintă 10.784,54 lei.
În comparație cu anul 2019, în acest an numărul beneficiarilor din ciclul I de producție a crescut cu circa 21 %, respectiv de la 14.405 la 17.386.