Dezvăluiri

REVOLTĂTOR! Raportul Comisiei RUȘINII, o maculatură, în care adevărații vinovați, în cazul morții adolescentului de 16 ani, au fost ocoliți!

Concluzie impertinentă a Comisiei de cercetare disciplinară constituită la nivelul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu, după ce un adolescent de numai 16 ani a decedat, luni, 11 noiembrie a.c., în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a unității medicale. Atunci, adolescentul a ajuns în UPU cu dureri în zona abdominală, iar medicul urgentist de gardă Liliana Puiu Crăciun a dispus efectuarea unui control cardiologic și neurologic, în loc să-l transfere pe tânăr de urgență la spitalul din Craiova, așa cum indicase medicul chirurg care îl consultase, dar care refuzase să-l opereze, deși îl diagnosticase cu abdomen acut, care presupunea intervenție chirurgicală de urgență. Adolescentul a fost plimbat între pavilioanele spitalului, de pe strada Tudor Vladimirescu și cel de pe Progresului, iar la ora 00,40, după ce a revenit în UPU, a făcut stop cardio-respirator și a decedat. Tânărul nu a putut fi trimis la Craiova, pentru o intervenție chirurgicală de urgență, din cauză că la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj nu era niciun echipaj medical cu medic care să-l însoțească. După cinci săptămâni, Comisia de cercetare disciplinară a stabilit că singurul vinovat este medicul urgentist de gardă pentru că… nu a consemnat în fișa pacientului toate datele și temperatura acestuia și nu a anunțat-o pe șefa UPU despre acest caz. În raportul ce pare elaborat de Curățătoria ”Nufărul”, nu există niciun cuvânt despre medicul chirurg care a refuzat să opereze copilul și nici despre șeful de secție de la Chirurgie II, aflat de gardă la acel moment.

După decesul adolescentului Marius Andrei Drăgan, în vârstă de numai 16 ani și trei luni, la nivelul SJU Tg-Jiu a fost constituită, cu greu, o Comisie de cercetare administrativă, pentru că mai mulți medici au refuzat să facă parte din acea comisie care trebuia să verifice dacă au fost respectate procedurile medicale în cele câteva ore în care adolescentul s-a aflat în spital. Inițial, a fost constituită comisia, a doua zi după moartea adolescentului, pe 12 noiembrie, prin Dispoziția managerului SJU Tg-Jiu, însă a fost modificată printr-o nouă dispoziție în data de 21 noiembrie a.c..

În final, comisia a fost condusă de medicul Marilena Davidescu, directorul medical al SJU Tg-Jiu, iar din componența acesteia au făcut parte medicul ortoped Ion Dascăl, medicul legist Ruxandra Țimurlea și consilierul juridic al unității medicale Daniela Manea.
Concluziile comisiei sunt de-a dreptul rușinoase, revoltătoare și relevă, în cel mai elocvent mod, cât de putred e sistemul medical.

” Comisia de cercetare disciplinară a constatat că doamna dr. C. P. L. V. (Crăciun Puiu Liliana Voichița – n.r.), medic specialist medicină de urgență, angajat al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, a încălcat:
„- prevederile art. 51 alin. (4) și alin. (5) din Ordinul nr. 1706/2007, respectiv nu a consemnat în fișa UPU a pacientului DMA, temperatura pacientului, data și ora solicitării consultului de chirurgie, neconsemnând solicitările de consult nici în specialitățile neurologie, cardiologie, neinformând medicii de gardă din cele două specialități aflați într-o altă locație la aproximativ 2 km de UPU, telefonic asupra stării pacientului și solicitarea de efectuare a acestora. Medicii din cele două specialități au declarat că, membrii echipajului SAJ Gorj i-au informat că trebuie să efectueze consulturile.
-prevederile art. 52 alin. (5) din Ordinul nr. 1706/2007, potrivit cărora, „Medicul responsabil de tură şi asistentul responsabil de tură sunt obligaţi să consemneze în raport toate problemele din timpul gărzii care afectează mersul normal al activităţii, indiferent de natura acestora. Medicul-şef al UPU sau CPU va fi informat telefonic dacă problemele apărute sunt sau au fost de natură să pună în pericol viaţa unui pacient sau să afecteze grav funcţionalitatea UPU sau CPU”.
-atribuțiile și sarcinile specifice din fișa postului, la pct.9: „completează împreună cu restul medicilor de gardă, fișele pacienților aflați în UPU-SMURD și completează toate formularele necesare, în scris sau pe calculator”, atribuție efectuată în mod defectuos, încălcându-se astfel prevederile pct 9 din fișa postului
-atribuțiile prevăzute la pct. 3 din fișa postului, „răspunde de informarea corectă și promptă a medicului responsabil de gardă, a medicului șef sau a locțiitorului acestuia asupra tuturor problemelor ivite în timpul gărzii și care au influență asupra derulării normale a activității, inclusiv cele legate de personal, indiferent dacă au fost rezolvate sau nu”
Medicul responsabil de tură în acea gardă era medicul șef UPU-SMURD, care în declarația prezentată comisiei de cercetare disciplinară a afirmat: Nu am fost solicitata de dr. C. P. L. V. nici din punct de vedere medical si nici administrativ în gestionarea cazului.
Având în vedere cele menționate anterior, considerăm că, doamna dr. dr. C. P. L. V. a încălcat prevederile specificate din Ordinul nr. 1706/2007, menționate anterior, precum și cele prevăzute în fișa postului și Regulamentul de Organizare și Funcționare. În urma audierii persoanelor implicate în acordarea asistenței medicale a pacientului, din declarațiile acestora nu au putut fi decelate încălcări ale atribuțiilor din fișa postului și ale legislației în vigoare.
Comisia de cercetare disciplinară nu are calitatea de a se pronunța cu privire la cauza decesului, aceasta urmând să fie stabilită și comunicată de SML Gorj, și nici asupra pronunțării cu privire la malpraxis, pentru aceasta existând comisii la nivelul DSP Gorj și Colegiul Medicilor Gorj. De precizat, că în medicină afecțiunile acute, tablourile clinice acute la prezentarea pacientului, nu permit întotdeauna recunoașterea imediată a extensiei finale, a evoluției bolii, în contextul unei prime prezentări de urgență”. În baza Raportului înaintat de către comisia de cercetare disciplinară, managerul unității sanitare va decide, în cursul zilei de mâine, 19.12.2024, măsurile disciplinare care se impun în acest caz”, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al SJU Tg-Jiu.

Context

Andrei a fost adus în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu de către un echipaj SMURD, luni, 11 noiembrie, în jurul orei 18,30. A fost consultat de medicul de gardă din UPU, Liliana Puiu Crăciun, iar chirurgul Valentin Neagu a opinat că tânărul trebuie transferat cât mai repede la spitalul din Craiova și operat de urgență. Diagnosticul: abdomen acut. Chirurgul Neagu a refuzat să-l opereze și l-a direcționat spre spitalul din Craiova, cea mai apropiată unitate medicală cu chirurgie pediatrică.
Serviciul de Ambulanță Gorj nu a avut echipaj cu medic, luni, 11 noiembrie, nici în tura de zi și nici în cea de noapte, așa că adolescentul nu putea fi transferat la Craiova.
Medicul Liliana Puiu Crăciun a decis ca Andrei să fie consultat și de medicii cardiologi și neurologi, așa că, la ora 20,40 a fost chemată ambulanța pentru ca tânărul să fie dus de la UPU, de pe strada Tudor Vladimirescu, la Spitalul 700, pe strada Progresului și consultat. La ora 21,05, Andrei a ajuns la Spitalul 700 și a fost consultat de medicul neurolog Popescu Florentina. Medicul cardiolog rezident aflat de gardă, nu a efectuat consultul invocând faptul că nu are competență pentru cardiologie pediatrică. La ora 21,46 Andrei a fost dus înapoi în Unitatea de Primiri Urgențe. Între timp, a fost solicitată ambulanță cu medic de la Craiova ca să vină să-l ia pe adolescent, numai că, la ora la care a ajuns ambulanța starea de sănătate a acestuia se înrăutățise considerabil și nu mai putea fi transportat. La 23,30, Andrei a intrat în stop cardio-respirator și a decedat. Ora decesului este menționată în documente 00,40. Potrivit rezultatului necropsiei, cauza morţii acestuia a fost perforaţie stomacală, urmată de peritonită.

Ce s-a întâmplat

…în cele 4 ore și jumătate, de când Andrei a ajuns la UPU și a fost văzut de primul medic și până la momentul în care a murit. Ia dat cineva șansă la viață acestui copil?
Medicul chirurg Valentin Neagu l-a consultat pe adolescent i-a pus diagnosticul de abdomen acut, dar nu l-a operat de urgență și a invocat, a doua zi, într-o postare pe o rețea de socializare, că își depășea competența, ”riscând sa evolueze nefavorabil , să fiu acuzat ca l-am operat nefiind de specialitate și că nu l-am trimis la Spital cu medici de chirurgie infantilă”. Ce nu a menționat medicul Neagu este că, în acea seară, împreună cu el, era de gardă chiar Șeful Secției Chirurgie II, medicul chirurg Claudiu Soare. Ce susțin specialiștii: atunci când, în timpul unei intervenții chirurgicale, un medic consideră că e depășit de situație, solicită ajutorul șefului de secție. În acest caz, fiind de gardă și șeful de secție, de ce nu au constituit o comisie medicală de suport și să intervină chirurgical de urgență? Doar au mai făcut-o!!! Trebuie spus că, doar în acest an, în Secția Chirurgie II au fost operați 23 de minori (12 fete și 11 băieți). În ambele secții de chirurgie, comasate din luna mai, din cauza lucrărilor de renovare, au fost operați, de la începutul acestui an, 49 de minori (27 de fete și 22 de băieți). În aceste cazuri, medicii chirurgi nu și-au depășit competențele? A fost invocat un articol din Legea sănătății? Articolul 163 alin. (4) prevede că ”Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare și/sau paliative. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 21 de ani pot beneficia de servicii medicale în orice unitate sanitară, pentru acordarea asistenței medicale sau asigurarea continuității acesteia”.
De gardă, în acea seară, împreună cu medicul Neagu a fost și șeful de secție, medicul Soare, care a văzut și el copilul în UPU, însă ambii medici au dat dovadă că nu cunosc prevederile legale. Legea Sănătății (nr. 95/2006) reglementează astfel de situații de depășire a competenței: Articolul 653 alin. (4) ”Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competența necesară”. Or, ”abdomen acut”, diagnostic pus de Neagu, era urgență majoră.
Mai mult, de gardă în acea seară, în UPU, era chiar și șefa de secție, medicul Mady Huzu, care a declarat acum celor din comisie că nu a fost anunțată. Incredibil!
Toate aceste amănunte nu se regăsesc în Raportul Comisiei ”Rușinii”.
Se așteaptă cu interes și concluziile Colegiului Medicilor Gorj, care să spună dacă a fost sau nu culpă medicală. Altfel, singura șansă reală de a face dreptate în acest caz o au organele judiciare, în contextul în care IPJ Gorj a anunțat că a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările se fac sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *