Tot mai multe companii din țara noastră se confruntă cu probleme, astfel că numărul disponibilizărilor este în continuă creștere. Totuși, în această privință de disting două județe, care au anunțat deja un număr record de concedieri. Având în vedere că problemele economice la nivel național sunt tot mai acute, este de așteptat ca tot mai mulți români să-și piardă locurile de muncă în acest an.
De la începutul acestui an, numărul disponibilizărilor la nivel național este în creștere. În acest context, se remarcă însă județele Brașov și Prahova, unde opt societăți comerciale au notificat Agenţiiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) cu privire la intenţia de a face concedieri colective. Astfel, peste 1.200 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă în următoarea perioadă.
Potrivit unui studiu de specialitate, ponderea companiilor care preconizează o reducere a numărului de angajați în acest an a crescut la 11% în ianuarie 2025, de la 2% în aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit notificărilor trimise către Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, șapte companii din Brașov vor concedia în acest an peste 800 de angajați.
„Şapte societăţi din judeţul Braşov au comunicat intenţia de a disponibiliza colectiv, în perioada următoare, un număr de 818 persoane. Domeniile de activitate ale acestora sunt: industria de automotive, fabricarea încălţămintei, fabricarea produselor din mase plastice, activităţi de protecţie şi pază, activităţi de investigaţii şi servicii private de protecţie, administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract”, au transmis reprezentanţii AJOFM Braşov.
Concedieri pe bandă rulantă în două județe din România
Și județul Prahova este lovit anul acesta de un val de disponibilizări. Începând cu luna martie, compania Trico, producător de componente pentru ştergătoare de parbriz, cu sediul în apropiere de Ploieşti, va disponibiliza toţi angajaţii. Astfel, aproape 400 de salariaţi vor rămâne fără locuri de muncă.
„390 de persoane urmează să fie disponibilizate colectiv, începând cu finalul lunii martie, până la finalul trimestrului trei, vor primi salarii compensatorii şi, pe anumite criterii, vor fi aplicate mai multe măsuri, conform contractului colectiv de muncă şi pe urmă măsurile pe care noi le vom aplica pentru cei care se înscriu ca şomeri”, a declarat directorul AJOFM Prahova, Cristina Stoichici, pentru News.ro.
Și producătorul chinez Haier a anunţat recent că va închide fabrica pe care o deține în localitatea prahoveană Ariceştii Rahtivani, urmând a fi concediate aproape 500 de persoane. Sursa: Bugetul.ro
0 445