Ultima oră

Programul Rabla pentru mașini ar putea fi schimbat radical

Programul Rabla pentru mașini ar putea fi schimbat radical, întreaga legislație urmând să fie adaptată nevoilor din piață, motiv pentru care lansarea oficială ar putea fi mult întârziată.

„Ministerul Mediul nu va putea demara Programul Rabla mai devreme de luna mai”, au declarat surse din industria auto pentru Profit.ro, confirmând că programul are întârzieri cauzate de faptul că întreaga legislație trebuie refăcută în acest an, odată cu modificările substanțiale decise de ministrul Mediului, dar și din cauză că bugetul programului va trebui să fie aprobat de Ministerul de Finanțe.

Printre modificările anunțate se numără eliminarea mașinilor cu motoare diesel, unificarea celor două programe, Clasic și Plus, într-un singur program, modificarea condițiilor și limitelor de emisii pentru care se vor acorda tichete, dar și o majorare a valorii tichetelor pentru vehiculele hibride și electrice. „Suma agreată în discuțiile de până acum este undeva între 7.000 – 7.500 de euro, ceva mai redusă față de propunerea făcută de industria auto, de 8.500 de euro, dar decizia finală va fi a celor de la minister”, a declarat reprezentantul unui importator auto pentru Profit.ro.

Noile acte normative care vor reglementa Programul Rabla 2025 urmează să fie puse în dezbatere publică, o procedură legală obligatorie, care trebuie să dureze 30 de zile.

Industria auto cer subvenții de 8.500 de euro pentru mașini electrice
Producătorii şi importatorii auto au cerut la începutul lunii februarie implementarea unui nou Program „Rabla” cu subvenţii eficiente, de 8.500 de euro pentru maşinile electrice (EV), care să ofere predictibilitate cel puţin până în anul 2030.

Potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor Auto (APIA), autovehiculele „electrificate” vor avea o creştere de 34,6% faţă de 2024, înregistrând un ritm mult mai intens decât în anii precedenţi, tendinţă ce va direct influenţată de viitoarele condiţii de subvenţionare ce vor fi stabilite prin Programul „Rabla 2025”.

Ce prime s-au acordat anul trecut pentru programul Rabla
Prima de casare pentru RABLA Plus, a fost înjumătățită anul trecut, de la 10.000 de euro în 2023 la doar 5.000 de euro.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul a beneficiat de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. S-au putut preda spre casare maximum două autovehicule uzate, arată AFM.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:

– 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;

– 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;

– 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *