Casa de Pensii Gorj are nevoie de păsuri când vine vorba de respectarea hotărârilor judecătorești. Cel puțin în cazul pensionarilor din sectorul minier și energetic, în procesele câștigate de foștii angajați ai Complexului Energetic Oltenia, Casa de Pensii Gorj a început să trimită adrese pentru că nu are fonduri suficiente pentru plata cheltuielilor de judecată. Așa s-a întâmplat în cazul fostului lider sindical din cadrul Termocentralei de la Rovinari, Doru Crăete. Acesta din urmă s-a pensionat acum 4 ani și de atunci stă numai prin instanțele de judecată pentru a-i fi recunoscute anumite drepturi. Într-unul dintre dosare a obținut câștig de cauză. Valoarea cheltuielilor de judecată este de 900 de lei, iar banii ar trebui să ajungă la beneficiar, respectiv la fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia, pentru plata avocatului. Nu este cazul, având în vedere că patru șefi ai Casei de Pensii Gorj l-au anunțat în scris pe Doru Crăete că instituția nu are banii și că urmează să fie solicitate fonduri forurilor superioare, din București. Astfel, lui Doru Crăete i se cere o păsuire până la plata sumei de 900 de lei.
„Către: CREATE DORU
Ref: Cheltuieli de judecată
Prin prezenta vă facem cunoscut că pentru plata cheltuielilor de judecată în sumă de 900 lei, stabilite prin Sentința nr. 211/28.01.2025 a Tribunalului Gorj, instituția noastră va întreprinde toate demersurile ce se impun în vederea obținerii creditelor necesare.
Plata urmează a fi efectuată cu celeritate din creditele aprobate cu această destinație.
Cu deosebită stimă și considerație”, conform adresei în care luyi Doru Crăete i s-a greșit și numele.
„Eu așteptam să fie pusă în aplicare decizia judecătorilor, nu să primesc o înștiințare că nu au bani să achite cheltuielile de judecată. Dacă e invers, imediat te trezești cu executorul peste tine sau cu poprire pe cont. Acum mă pun să aștept până fac rost de bani. Dar nu era mai bine să fi aplicat legea, așa cum s-a stabilit și să nu mai ajungem la instanțele de judecată? Până la urmă și cheltuielile de judecată sunt plătite tot de la bugetul de stat, adică de la noi!”, a menționat Doru Crăete, fost salariat al Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari și actual vicepreședinte al Asociației pensionarilor din minerit și energie Gorj.