Un pompier de 41 de ani, rănit luna trecută într-o misiune, a murit la spital.
Bărbatul încerca, alături de colegii lui, să stingă un incendiu izbucnit într-un cartier din Ploiești, pe 7 februarie. La un moment dat, a fost aruncat de suflul unei explozii.
S-a rănit grav la cap și la un picior – chiar dacă purta echipament de protecție – și a fost transportat la spitalul Floreasca din Capitală.
Din păcate, eforturile medicilor au fost în zadar. Bărbatul lucra la pompieri de 15 ani.