
O bombă de aviație de circa 50 de kilograme, provenind cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost găsită, duminică după-amiază, de un bărbat pe terenul său din afara localității Lueta, la fața locului intervenind de urgență echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita.
‘Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea-Ciuc a intervenit, în această după-amiază (duminică – n.r.), pe raza localității Lueta, pentru asanarea terenului la descoperirea unui element de muniție, de către un cetățean. În urma asanării terenului, de la fața locului a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță, în vederea distrugerii, o bombă de aviație, de aproximativ 50 kg, provenind, cel mai probabil, din cel de-Al Doilea Război Mondial’, a transmis ISU Harghita.