Ultima oră

Credincioși revoltați după ce preoții le-au cerut sume importante pentru construirea unei noi biserici

Construirea unei biserici într-o comună din județul Satu Mare i-a revoltat pe credincioşi, care acuză că li s-au cerut sume uriaşe pentru ridicarea noului lăcaș.

Scandalul a izbucnit în comuna Păulești, din județul Satu Mare, după ce localnicilor li s-au cerut bani pentru construirea unei noi biserici. Este vorba de câte 1.500 de lei pe familie, 750 de lei pentru persoanele singure și 5.000 de lei pentru cei care dețin societăți comerciale în localitate.

Preotul paroh și episcopia spun însă că taxa este benevolă. Cu toate acestea, anunțul bisericii a creat multe nemulțumiri printre oamenii din comună.

„Foarte mult. Nu mi-a dat mie nimeni să-mi fac apartament, să-mi fac ce-mi trebuie, să am o casă. Nu mi-a dat nici primăria, nici biserica, nimeni. Eu, pentru banii mei, lucrez trei schimburi”, a precizat un localnic pentru Antena 3 CNN.

Preotul paroh din Păulești spune că biserica în care slujeşte acum a devenit neîncăpătoare și e nevoie de construcţia unei noi biserici, mai mari.

„Nu este impus nimic și atâta tot. Eu am propus. Practic, propunerea mea a fost, mai multe ori, hai să lăsăm oamenii să dea fiecare cât dorește. Oamenii din sat s-au organizat pentru colectarea de fonduri”, a precizat Andreescu Alin, preot paroh la biserica din Păulești.

Episcopia Maramureșului și Sătmarului îi liniștește pe enoriași.

„Nu e vorba de o taxă. O taxă, când e stabilită, se impune. E vorba de o contribuție benevolă a credincioșilor pentru biserică. Dacă plătește mai puțin nu se întâmplă nimic, dacă nu plătește deloc nu se întâmplă absolut nimic”, a spus Andrei Pop, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Între timp, noua biserică din Păulești începe să prindă contur.

„Fundația clădirii a ieșit din pământ, silueta viitorului lăcaș fiind vizibilă odată cu turnarea elevației de 1, 5 m de la sol, continuându-se cu lucrări de cofrare și montare ale acceselor de intrare și a rampei pentru persoanele cu dizabilități. Urmează să se umple fundația și apoi să se toarne placa. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile și să-L rugăm să dea aripi gândurilor noastre bune, să fim, cu toții, CTITORI ai acestei Sfinte Biserici!”, a transmis Parohia Ortodoxă Română Păulești, pe Facebook, la începutul acestui an.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *