Ultima oră

Pensiile ajung cu întârziere în luna mai

În luna mai, pensionarii își vor primi banii mai târziu. Motivul este dat de zilele libere acordate de Paște și de 1 Mai. Astfel, poștasii vor începe distribuirea pensiilor cu câteva zile întârziere.

Veștile nu sunt tocmai bune pentru pensionarii care primesc pensia prin intermediul Poștei și asta pentru că în luna mai vor fi întârzieri, potrivit digi24.ro.

Casa Națională de Pensii a anunțat că plățile vor fi efectuate mai târziu decât în mod obișnuit. Dacă, de obicei, pensiile sunt distribuite în intervalul 1-15 ale lunii, în luna mai, prima zi lucrătoare pentru Poșta Română va fi pe 5 mai, din cauza minivacanței de Paște și de 1 Mai. Nu este prima dată când se întâmpla asta.

Nu vor fi afectați cei care primesc banii pe card
În ianuarie 2025, poștașii au început activitatea pe 8 ianuarie, iar unele pensii au fost ajuns chiar și pe 20 ianuarie. De aceste schimbări însă nu vor fi afectați cei care primesc banii pe card, urmând ca aceștia să primească banii la timp, până în data de 15 mai. În luna aprilie, distribuirea de pensii a fost conform graficului, banii fiind livrați până la data de 15 aprilie. Cele 10 zile lucrătoare de care Poșta Română are nevoie pentru distribuirea pensiilor au fost respectate întocmai.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *