Politică

Alimpești. Toată “FLOAREA” POLITICĂ a comunei, în lupta pentru PRIMĂRIE

Competiție interesantă pentru funcția de primar în comuna Alimpești. Actualul primar PNL, Daniel Floarea, are contracandidați un fost edil, doi viceprimari și un fost consilier local.

Edilul PNL, Daniel Floarea, se luptă cu fostul primar Elena Mosor, candidat din partea Pro România, foștii viceprimari Victor Drăgulescu, candidat din partea PSD și Nechit Avram din partea ALDE. Aurel Păunescu este candidatul PMP. În cursă a intrat și fostul consilier local Leonida Belgher din partea Partidului Blocul Unității Naționale. Daniel Floarea spune că în ciuda concurenței de care are parte în această campanie electorală, contracandidații nu au apelat la atacuri furibunde la adresa sa. “Le doresc succes tuturor. Mă gândesc ca eu să câștig. Nu aș vrea ca din cauza politicii să ajungem dușmani”, spune edilul liberal. Daniel Floarea afirmă că în primul an de mandat a căpătat experiența necesară pentru ca în cel de-al doilea să poate continua proiectele începute în ultimii 4 ani. Unul din obiectivele principale în acest moment pentru edil este introducerea rețelei de alimentare cu apă și în satul Corșoru. “ Vreau ca eu să mă bucur de faptul că voi da drumul la primul robinet de apă în acest sat”, spune Floarea. Leonida Belgher este convins că locuitorii comunei Alimpești își doresc o schimbare în urma alegerilor locale din 27 septembrie. Candidatul Partidului Blocul Unității Naționale își fac campanie inedită în acest an. Rămas fără permis de conducere, merge să discute cu oamenii prin localitate cu o motoretă. “ Sper din suflet ca oamenii să înțeleagă că merit postul de primar. Să meargă pe mâna mea 4 ani și să vadă dacă va fi bine sau rău”, spune Belgher.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *