Omul de afaceri Dan Floarea a fost neîncarcerat pe 22 noiembrie 2019, după nicio lună de la eliberarea sa din pușcărie. El are de executat 4 ani și 7 luni de închisoare, pentru spălare de bani în formă continuată, in baza unei sentințe a Tribunalului București. Cu toate acestea el își cere eliberarea condiționată, iar o instanță a Tribunalului Gorj va decide pe 27 octombrie dacă îi admite sau nu cererea.
Floarea a mai stat anterior un an si patru luni in spatele gratiilor la Penitenciarul Târgu Jiu. În noiembrie a fost pus în libertate apoi după o lună a fost readus în penitenciar.
Pe 29 septembrie a cerut însă eliberarea condiționată, el având vârstă de peste 60 de ani.
Instanța va decide la finalul acestei luni dacă îi va admite solicitarea ori daca va mai rămâne tot în închisoare.
Reamintim că Floarea a fost, prima dată, condamnat la închisoare în iunie 2018 şi urma să petreacă în penitenciar 4 ani, 6 luni şi 20 de zile. A stat în penitenciar mai puțin de un an și jumătate. Floarea a cerut eliberarea condiţionată, iar instanța i-a admis cererea și urmare a vârstei și a respectării condițiilor din închisoare. Afaceristul a fost condamnat alături de naşul său, senatorul PSD Cătălin Voicu, cu ajutorul căruia a derulat mai multe afaceri cu statul. Anchetatorii au stabilit la momentul respectiv că firma Tech Safety vindea echipamente de protecţie către Electrica cu adaos de 2500%, prejudiciul stabilit atunci fiind de 1,3 milioane de euro.