O tânără de numai 22 de ani, absolventă a Colegiului Național „Spiru Haret” Târgu Jiu și studentă în cadrul Universității de Vest din Timișoara a murit în mod subit. Potrivit unor apropiați ai tinerei decedate, aceasta ar fi fost internată în spital și externată. Luni dimineață tânăra a fost găsită decedată.
Rudele și prietenii au fost șocați la aflarea veștii, pe Facebook aceștia au postat mai multe mesaje: „Nepoata mea cuminte și frumoasă vei rămâne veșnic în gândul și sufletele noastre”, „Condoleanțe și putere familie să poată trece mai ușor peste asemenea pierdere…păcat de acest suflet tânăr”, „Dumnezeu sa te odihnească în liniște și pace copil frumos și bun. Drum lin..” sunt doar câteva din mesajele postate pe site-ul de socializare.