La data de 31 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că pe DJ 674 Turceni, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
La fața locului s-a deplasat o echipa operativă constituită la nivelul subunității, iar din cercetările efectuate a reieșit faptul că, un tânăr, de 18 ani, din orașul Turceni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 din direcția Valea Viei către Urdari, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a trei tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, din orașul Turceni, pasageri în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur in aerul expirat, acesta fiind transportat la Spitalul Orăşenesc Turceni, pentru a i se recolta mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și fără a poseda permis de conducere, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
La data de 1 noiembrie a.c., tânărul a fost prezentat Judecătoriei Târgu Jiu, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 20 de zile.