Politică

LIDERII Pro România și PMP Gorj, REACȚII după eșecul din alegeri

Pro România nu a trecut pragul electoral la alegerile parlamentare la nivel național, dar la Gorj au obținut unul dintre cele mai bune scoruri ale partidului din țară.

Organizația Pro România Gorj, condusă de deputatul Alin Văcaru, a obținut în județ-6,4%. Alin Văcaru spune că scorul plasează filiala Gorj pe locul 2 la nivel național. “AUR a fost o surpriză. În afară de Nicu Fâciu nu cunosc pe nimeni. Vom merge înainte. Suntem o echipă tânără. Sper să rămânem uniți și să ne pregătim pentru bătăliile electorale din 2024”, spune Văcaru. La Pro România urmează să se facă o analiză după ce la nivel național nu a trecut pragul electoral. “ Probabil că oamenii au apreciat mai mult liderul AUR. Eu nu cunosc pe nimeni de la acest partid. Cei de la AUR nu au o structură așa ca a noastră în teritoriu. Nu pot decât să-i felicit”, a mai declarat Alin Văcaru. Partidul Mișcarea Populară nu a trecut pragul la nivelul județului Gorj, obținând în urma scrutinului de duminică 4,98%. Nicolae Davițoiu pune eșecul pe seama lipsei de mobilizare a aleșilor partidului în județ. În plus, liderul Mișcării Populare spune că AUR a luat din voturile PMP de la locale pe fondul nemulțumirii românilor legate de guvernarea PNL.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *