Eveniment

Decizia judecătorilor în cazul Elodia 2

Procesul în care Felix Dianu, un bărbat din Târgu-Cărbunești, este acuzat că și-a ucis cel mai bun prieten, deși cadavrul acestuia nu a fost descoperit nici până acum de anchetatori, la fel ca în cazul avocatei Elodia Ghinescu, a fost amânat pentru data de 30 aprilie. Decizia a fost luată joi, la Curtea de Apel Craiova.

„Amână cauza. În vederea solutionării pe fond a cauzei acordă termen la 30.04.2020”, a decis instanța din Bănie. Felix Dianu așteaptă sentința finală, după ce Tribunalul Gorj l-a condamnat la 19 ani de închisoare cu executare. Tribunalul Gorj a decis și ca părțile civile să primească 100.000 de lei daune morale, fiecare. Trupul victimei nu a fost găsit. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-au trimis în judecată pe Dianu Felix pentru omor și profanare de morminte. Printr-o sentință civilă din 2015, pronunţată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, s-a hotărât declararea judecătorească a morții victimei, stabilindu-se că data decesului este 15 februarie 2010. „La data de 15 februarie 2010, inculpatul Dianu Felix, exercitând acte de violență asupra victimei N.D., a ucis-o, iar ulterior i-a ascuns cadavrul, care nu a fost găsit niciodată. Inculpatul și victima se aflaseră în relații de prietenie, însă la momentul comiterii faptei erau în conflict, pe fondul unei relații între inculpat și fosta soție a victimei. Din probele administrate reiese că inculpatul este ultima persoană în prezența căreia a fost văzută victima, în viață sau în orice alt mod, mai precis în autoturismul lui Dianu Felix”, se precizează în rechizitoriu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *