Peste 300.000 de persoane eligibile în etapa a doua au fost programate pentru vaccinare în ultimele 3 zile, de când a fost lansată platforma, anunță, luni, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Potrivit STS, de vineri, de la orele 15.00 până luni, 18 ianuarie, la orele 15.30, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 300.109 persoane din etapa a II-a de vaccinare.
Este vorba de 159.288 adulți peste 65 ani, 68.146 persoane cu afecțiuni cronice și 72.675 angajați din domenii esențiale.
Ca modalitate de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat cel mai mult individual, direct în platformă – 138.962 de persoane. Alte 29.282 de persoane s-au programat prin intermediul medicilor, 47.946 de persoane telefonic, prin Call Center, iar 83.919 persoane prin intermediul angajatorului.
STS precizează că numărul maxim de accesări simultane ale platformei programare.vaccinare-covid.gov.ro în cursul zilei de luni se ridică la 23.000 de utilizatori.
Centre vaccinare COVID în Bucureşti. Lista completă şi adrese
Centre vaccinare COVID în Bucureşti. Lista completă şi adrese ale centrelor au fost aprobată şi publicate de Prefectura Capitalei, într-un document oficial semnat de prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
Programarea pentru a doua etapă de vaccinare a început pe 15 ianuarie, la ora 15.00, iar vaccinarea efectivă a început pe 18 ianuarie 2021.
Persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice și lucrătorii în domenii esențiale se pot programa online pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro, acolo unde trebuie configurat un utilizator, fie prin intermediul medicului de familie sau prin aparținători.
Programări în vederea vaccinării se pot face și prin call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25.
Centre vaccinare COVID în Bucureşti. Adrese şi numărul centrelor
Potrivit hotărârii CMBSU centrele de vaccinare COVID din Bucureşti sunt organizate astfel:
Sectorul 1: Complexul Expoziţional Romexpo (bulevardul Mărăşti nr. 65-67) unde există 12 centre şi 64 de puncte de vaccinare;
Sectorul 2:
– Centrul de zi Sfânta Maria (strada Oituz nr. 9) – un centru şi 5 puncte de vaccinare;
– Centrul de îngrijire şi găzduire Neghiniţă (strada Viitorului nr. 54) – un centru şi 4 puncte de vaccinare;
– Circul Metropolitan Bucureşti (Aleea Circului nr. 15) – trei centre şi 14 puncte de vaccinare;
– Centrul Cultural Eminescu (Parcul Naţional) – un centru şi 3 puncte de vaccinare.
Sectorul 4:
– Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti (bulevardul Tineretului nr. 8-10) – două centre şi 8 puncte de vaccinare;
– Grand Arena Mall (bulevardul Metalurgiei nr. 12-18) – două centre şi 6 puncte de vaccinare;
– Sun Plaza (Calea Văcăreşti nr. 395) – două centre şi 10 puncte de vaccinare;
– City Office (Piaţa Eroii Revoluţiei) – un centru şi 4 puncte de vaccinare.
Sectorul 5:
– Centrul Multifuncţional Sfântul Andrei (strada Progresului nr. 151-171) – un centru şi 4 puncte de vaccinare.
Sectorul 6:
– Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) – un centru şi 6 puncte de vaccinare;
– Universitatea Politehnică Bucureşti (Cămin 7, Splaiul Independenţei nr. 90) – trei centre şi 16 puncte de vaccinare.
În total, în Bucureşti există 30 de centre de vaccinare cu 144 de puncte de vaccinare.
sursa: antena3.ro