Micul producător vrea să mărească producția la peste 1000 de bucăți pe zi, urmând să mai angajeze două persoane, în funcție de solicitări. De vineri, mai multe societăți comerciale au achiziționat măștile pentru a le pune la dispoziția salariaților.
Viceprimarul de Motru, Cosmin Morega, a vizitat, vineri, personal, micul atelier, felicitând femeile și administratorul pentru inițiativă, alegând să lase alte comenzi, pentru a acoperi necesarul din piață. „În Motru nu se găseau, nici în farmacii astfel de măști, iar pe internet a ajuns să se comercializeze între 15-18 lei o bucată. Măștile de bumbac de la Motru au preț sub 4 lei bucata, fiind de calitate și igienizate. Acestea nu se aruncă ci se pot refolosi după o spălare sau fierbere la temperaturi ridicate. Din păcate, sunt și persoane care nu au încredere în aceste produse, deși s-a specificat clar că acestea nu sunt măști chirurgicale ori pentru spitale, cu măști pentru prevenție”, a spus viceprimarul de Motru, care a felicitate producătorul pentru realizarea măștilor.
Firma realizează pijamale, batiste, lenjerii, producția fiind oprită pentru realizarea măștilor de bumbac.
Polițiștii și jandarmii din Motru nu au astfel de măști și există posibilitatea să le achiziționeze de acest producător local. Măștile sunt folosite deja de salariați ai asociațiilor de proprietari din Motru.