La data de 20 martie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliție Turcinești au fost sesizați de către o femeie, de 84 de ani, din comuna Turcinești, cu privire la faptul că a avut un conflict cu nora sa.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, o femeie, de 35 de ani , din municipiul Târgu Jiu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soacrei sale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.
De asemenea, poliţiştii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, față de agresoare.