Vârstnicii din Târgu Jiu pot cere începând de marți, 24 martie 2020, sprijinul autorităților locale doar apelând un număr de telefon. Pentru a limita ieșirile persoanelor de vârsta a 3-a din municipiul Târgu Jiu, s-a luat decizia funcționării unui call-center unde aceștia pot cere sprijin fără să mai fie nevoiți să iasă din locuințe. Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu, a declarat că a cerut asociațiilor de proprietari din municipiu să ofere o listă cu toate persoanele trecute de vârsta a 3-a, în vederea sprijinirii acestora.
„Am luat legătura cu președinții de asociații din Târgu Jiu pentru a ne prezenta o primă bază de date cu persoanele vulnerabile din municipiu. E adevărat, nu ne-am gândit neapărat la o limitare la 65 de ani, și alte persoane care nu au posibilitatea de a-și asigura strictul necesar și ar trebui, la un moment dat, să părăsească domiciliul. Aceasta ordonanță militară impune limita de 65 de ani, dar nu ne vom rezuma doar la persoanele de peste 65 de ani dacă vor fi cazuri speciale. Prin linii directe de protecție socială vom asigura măsurile speciale. Începând de mâine dimineață, va funcționa un telefon de urgență, la care va putea suna orice cetățean aflat într-o situație de vulnerabilitate”, a declarat primarul Romanescu.
Conform ordonanței militare din 21.03.2020, autoritățile administraților publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.