Ultima oră

Parlamentarii PSD Gorj au depus amendamentul pentru pensionarea minerilor!

Parlamentarii PSD Gorj au depus un amendament pentru  modificările la Proiectul de Lege pentru completarea alin. (1) al art. 30 și pentru modificarea art. 56 din Legea nr. 263/2020 privind sistemul unitar de pensii publice, după discuțiilor purtate, săptămâna trecută, cu reprezentanții minerilor și energeticienilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia, referitor la proiectul privind reducerea vârstei de pensionare.

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a declarat că, împreună cu senatorul Cristinel Rujan și deputatul Claudiu Manta, a elaborat amendamentul la legea pensiilor, prin care minerii se vor putea pensiona mai devreme și a fost depus la Camera Deputaților. Articolul de lege care menționa că pot fi pensionați mai devreme salariații din „unitățile de producție a energiei electrice și termice“ este completat cu „și unitățile de extracție a cărbunelui“.

”Având în vedere starea de incertitudine în care se află Complexul Energetic Oltenia, noi, cei de la PSD, am tratat cu maximă urgență și responsabilitate problema oamenilor din această companie. Angajații ne-au cerut sprijinul, iar în urma discuțiilor cu liderii de sindicat, am identificat soluțiile la problemele oamenilor, în primul rând de ordin social.  Cu toții sunt îngrijorați de faptul că nici până acum nu se cunoaște care va fi forma finală a Planului de restructurare, aflat în analiză la Comisia Europeană, iar din informațiile pe care aceștia le au, reiese că această companie va fi mutilată. Având în vedere că reprezentanții Guvernului tratează cu iresponsabilitate soarta acestei societăți, care poate asigura până la 30% din necesarul de energie de la nivel național, am considerat că trebuie să intervenim de urgență pentru angajații CE Oltenia, care riscă să rămână fără locurile de muncă într-un interval scurt de timp. Alături de domnii Rujan și Manta, am elaborat amendamentul care vizează modificările la Legea 263/2020, datorită căruia angajații din CE Oltenia , care se încadrează la condiții grele de muncă, se pot pensiona mai devreme”, a declarat deputatul Mihai Weber.

 

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *