Ultima oră

Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID 19

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 12 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 281 polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.400 de persoane90 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și peste 230 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.800 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *