Cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România este din ce în ce mai atacat, în ultima perioadă, de organizațiile de mediu care contesta ajutorul de 241 de milioane de euro acordat, în acest an, de Guvernul României CE Oltenia pentru achiziționarea certificatelor de CO2 pentru energia produsă în 2020. Bankwatch România și ClientEarth au avertizat, luni, că folosirea bugetului public pentru restructurarea companiei constituie ajutor de stat ilegal, deoarece subminează obiectivul Pactului Ecologic European de decarbonizare a sectorului energetic și cel de atingere a neutralității climatice până în 2050. În plus, Greenpeace a acuzat, marți, printr-un nou comunicat de presă, că planul propus pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia este lipsit de logică, pentru că guvernul mizează în continuare pe combustibilii fosili – cărbune și gaze – care cresc costurile operaționale ale companiei. Gabriel Căldărușe spune că reprezentanții acestor ONG-uri sunt mercenari. „Sunt niște mercenari care-și fac treaba. Nu putem vedea cine sponsorizează aceste ONG-uri, pentru că nu există transparență. Știm cu toții ce interese au. Fac jocul altor companii din piața de energie. Au găsit terenul propice în România să-și facă de cap. De ce nu sunt atât de vehemente în Cehia și-n alte țări europene? Acel jucător de pe piața de energie din Cehia are bussinesuri foarte mari și în România. E clar că dacă CE Oltenia ar funcționa la o capacitate mai mică, asta ar aduce beneficii mari acelei mari companii care se află, de fapt, în spatele acelui ONG: Aceste ONG-uri au o anumită influență la nivel european și mondial și creează probleme. Este clar că, făcând o mie și una de sesizări, creează probleme, lucrurile nu sunt tocmai în regulă”, a conchis liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia.
0 304