Complexul Energetic Oltenia a alocat suma de 20.000 de lei pentru redeschiderea stațiunii Săcelu. Se dorește ca de luna viitoare bazinele administrate de CEO să fie redeschise. Va exista și o taxă de intrare. Complexul balnear de la Săcelu este compus din: baza de tratament; spații cazare în Hotelul Minerul cu o capacitate de 140 locuri; camere cu două locuri, apartamente cu 4 locuri și grupuri sanitare proprii; spațiu pentru servirea mesei și bar; bazine in aer liber; plaja care a beneficiat de investiții ample de modernizare în anul 2013, alocate de CE Oltenia, putând oferi un cadru modern și dotările necesare petrecerii unui sejur plăcut: nisip fin, 100 de șezlonguri, umbrele, dușuri, grupuri sanitare noi, punct de prim ajutor și o terasă unde pot fi consumate produse alimentare și băuturi răcoritoare diverse. Afecțiuni care se tratează la Săcelu: afecțiuni ale aparatului locomotor; neurologice periferice; afecțiuni ale sistemului nervos central; afecțiuni ale aparatului respirator; afecțiuni ORL; afecțiuni digestive, hepato-biliare si renale.
0 1.006