O nouă campanie de vaccinare este programată la finalul acestei săptămâni la mall și în Parcul Central din Târgu Jiu. Campania de vaccinare din municipiul Târgu-Jiu este organizată pe 22 – 23 mai, în Parcul Central din Târgu Jiu, între orele 9.00-20.00 și în Mall Shopping City, între orele 10.00-21.00. La campania de săptămâna trecută au fost vaccinate peste 300 de persoane. Acestea au fost programate la rapel în centrele de vaccinare din municipiul Târgu Jiu. „Revenirea la o viață normală și reducerea până la eliminarea în totalitatea a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 reprezintă principala noastră prioritate. Dăm liber la vaccinare gorjenilor care doresc să o facă! Fără programare, doar cu buletinul, dar cu respectarea normelor în vigoare! Campania de vaccinare din municipiul Târgu-Jiu este organizată în weekend-urile 15-16 mai și 22 – 23 mai, în Parcul Central din Târgu Jiu, între orele 9.00-20.00 și în Mall Shopping City, între orele 10.00-21.00. Mulțumiri pentru sprijinul acordat acestei campanii adresez în special cadrelor medicale care se vor afla la cele două centre, Direcției de Sănătate Gorj și Ministerului de Interne.”, conform prefectului de Gorj, Corneliu Răducan Morega. Peste 106.000 de persoane au fost vaccinate până acum în județul Gorj. Populația totală este de 355.000 de locuitori.
0 176