La data de 22 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de către un tânăr de 19 ani,din comuna Bumbești-Pitic cu privire la faptul că a fost agresat de mai multe persoane.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânărul, în timp ce se afla pe raza comunei Bengești-Ciocadia, împreună cu un tânăr de 16 ani,din comuna Bengești-Ciocadia, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost loviți de către un tânăr de 18 ani, din comuna Bengești-Ciocadia și alte patru persoane.
Tânărul de 19 ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
In cauza s-a întocmit dosar penal, polițiști continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.