Pagube majore la Stănești, în urma precipitațiilor de la finalul săptămânii trecute. Culturile agricole au fost afectate de grindină, vânt și cantitatea însemnată de ploaie. În special în satul Stănești grindina a distrus grădinile de legume. Nici via și pomii nu au scăpat de urgie.
Sătenii speră ca reprezentații primăriei și cei ai Direcției pentru Agricultură Gorj să contabilizeze pagubele și să încerce să obțină despăgubiri de la bugetul central. Și în zilele următoare sunt așteptate precipitații la nivelul județului Gorj. Vremea frumoasă încă se lasă așteptată. Ploile afectează majoritatea culturilor legumicole care nu sunt în spații protejate.