La data de 12 iunie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Polovragi au fost sesizați prin apelul 112 de către o femeie de 32 de ani, din comuna Polovragi, cu privire la faptul că a fost amenințată de către concubinul său.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 37 de ani, din comuna Polovragi, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Totodată, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 500 metri de persoana vătămată sau locuința acesteia.