Ultima oră

Pagubă uriaşă pentru hotelierii de pe litoral! Zeci de mii de turişti şi-au anulat minivacanţa de Rusalii din cauza ploilor

Aproximativ 50.000 de turiști erau așteptați pe litoral în minivacanța de Rusalii. Aproximativ 30% au fost nevoiți să își anuleze călătoria din cauza ploilor puternice din țara noastră. Astfel, hotelierii au înregistrat o pagubă uriașă, mai exact pierderi de 3-4 milione de euro.

Minivacanţa de Rusalii a creat aşteptări mari hotelierilor de pe litoral.

Oficial este primul weekend prelungit de vară în care oamenii se pot distra la terasă sau pe plajă până târziu, dar cu toate acestea turiştii nu au ajuns la mare din cauza vremii capricioase şi a aplicaţiilor meteo care arătau că ploaia nu va conteni să se oprească câteva zile.

Iolanda Nanu este managerul unui hotel de patru stele din staţiunea Mamaia. În anii trecuţi, cele 32 de camere ale hotelului pe care îl administrează erau ocupate în minivacanţa de Rusalii. Anul acesta, turiştii nu au mai fost atât de dorinici să vadă marea, iar hotelul este ocupat doar 70%. Iolanda spune că din anul 2011 nu a mai avut atât de puţine încasări în luna iunie.

„Vacanţa de Rusalii este afectată de vremea de afară, în primul rând că ne bucurasem că aveam rezervări aproape de 100%, iar zilele trecute deja au început oamenii să-şi facă anularea”, a declarat Iolanda Nanu, manager de hotel.

Hotelierii se aşteptau ca anul acesta numărul turiştilor să fie egal sau mai mare cu cel din 2018 şi 2019. Atunci au ajuns la mare peste 70.000 de turişti care au cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro în trei zile.

„Constatăm o scădere dramatică, iar pierderile sunt undeva între 80 şi 90% comparativ cu 2019. Cu siguranţă dacă ar fi să cuantificăm în bani, aici putem vorbi de câteva milioane bune de euro, 3-4 milioane poate, care, o sumă, o parte dintre ele sunt minus în bugetul de stat”, a declarat Cristian Bărhălescu, vicepreşedinte ANAT sud-estul României.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *