Politică

DEPUTAT de Gorj, SCRISOARE DESCHISĂ adresată lui Iohannis. Ce i-a scris

Deputatul USR-PLUS Gorj, Radu Miruță, i-a trimis președintelui României, Klaus Iohannis, o scrisoare deschisă în care îi cere să promulge legea privind pensionarea anticipată a minerilor și energeticienilor.

Radu Miruță a explicat în scrisoarea deschisă trimisă șefului statului de ce trebuie să promulge legea care recunoaște condițiile speciale de muncă ale angajaților Complexului Energetic Oltenia. Dacă actul normativ ar fi aprobat de șeful statului, minerii și energeticienii s-ar putea pensiona la 52 de ani. “Vă scriu aceste rânduri în calitate de deputat USR de Gorj, inițiator al amendamentelor Proiectului de lege 75/2021, prin care se aduc completări și modificări la articolele 30 și 56 din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, 263/2010, în sensul recunoașterii grupei de muncă în condiții speciale pentru angajații Complexului Energetic Oltenia și pentru cei ai Complexului Energetic Hunedoara, angajați care își desfășoară activitatea în unitățile de producție a energiei electrice pe bază de cărbune, inclusiv în unitățile de extracție a cărbunelui. Cunosc preocupările dumneavoastră, ale Administrației Prezidențiale privind tranziția verde în România, găsirea celor mai bune soluții legislative și de politici publice pentru succesul acestui proces, decisiv pentru dezvoltarea sustenabilă a României. Acest proiect de lege, aflat pe masa dumneavostră în procedură de promulgare, este unul extrem de important pentru obiectivul descris mai sus. El ar ajuta inclusiv la operaționalizarea planurilor privind tranziția energetică justă în județele Gorj și Hunedoara. O tranziție justă de la combustibili fosili la surse alternative, curate, verzi, de energie nu se poate realiza fără acordarea unui suport social adecvat pentru acești lucrători, pentru aceste comunități miniere, fără dezvoltarea unor alternative economice viabile, dar acum inexistente, fără investiții strategice în educația, formarea și reconversia profesională a acestor oameni care să permită accesul la locuri de muncă decente, corect plătite. Fară această plasă de siguranță, în contextul planului de restructurare demarat deja de către conducerea companiei și Comisia Europeană, mii de oameni rămân fără alternativa concretă și imediată. Mediul economic din județul Gorj, după 30 de ani de captivitate, este insuficient dezvoltat pentru a putea absorbi această forță de muncă rămasă brusc fara alternativă. Prin acest proiect de lege se face dreptate pentru câteva mii de lucrători din industria energetică, văduviți până acum de dreptul legitim la recunoașterea condițiilor reale de lucru, la protecție socială pentru activitatea desfășurată în condiții de muncă extrem de dificile. Mai mult, se creează condiții pentru o abordare rațională a tuturor proceselor care vor însoți tranziția verde în aceste zone. Cu speranța că veți promulga Proiectul de Lege 75/2021, făcând dreptate unor oameni care muncesc din greu și deschizând astfel un orizont sustenabil pentru aceste zone monoindustriale”, a scris deputatul USR-PLUS.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *