Ultima oră

Caniculă insuportabilă în România! Cod portocaliu și cod galben pentru aproape toată țara

Meteorologii au emis miercuri o avertizare Cod portocaliu de caniculă valabilă în cinci județe din vestul țării și o avertizare Cod galben valabilă în mare parte din țară.

Potrivit ANM, sunt sub avertizare Cod portocaliu județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. În aceste zone vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat. Temperaturile maxime vor fi de 36-39 de grade, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22-20 de grade.

Avertizarea este în vigoare miercuri.

De asemenea, în județele Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău și Iași sunt sub avertizare Cod galben.

În aceste zone, valul de căldură va persista, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a țării. Începând din după-amiaza zilei de joi, în jumătatea de vest a țării instabilitatea atmosferică se va accentua.

Avertizarea Cod galben este în vigoare miercuri și joi.

„Bestia Africană”, cel mai mare val de caniculă şi praf saharian, a pătruns în țara noastră

”Această masă de aer tropical provine din zona de nord a Africii și aduce cu sine și fragmente de praf saharian într-o concentrație destul de ridicată.

Este foarte probabil ca temperaturile maxime să se apropie de 39-40 de grade pe regiunile vestice și vor fi resimțite peste 40 pentru că vorbim de temperaturi estimate a se înregistra la umbră în adăposturi meteorologice.

Masa de aer card se va resimți în partea de sud a teritoriului după care se va muta în Oltenia, Muntenia până vineri cel puțin 35, 36, 37 de grade și disconfort termic accentuat în toate regiunile”, a povestit meteorologul Alina Șerban la Antena 3.

 

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *