Dezvăluiri

Sindicalist: Există grupuri de interese care inclusiv prin legea pensionării încearcă destabilizarea CEO

Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia este de părere că asupra companiei sunt atacuri din partea unor grupuri de interese care vor destablizarea societății, din diferite motive. În opinia lui Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, se dorește închiderea cât mai rapidă a capacităților pe bază de cărbune pentru a fi preluate de alte părți interesate. Pârvulescu este convins că țara noastră nu va putea să renunțe la capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de cărbune și va apela la acestea și în anii următori. Problema este ale cui vor fi grupurile pe cărbune. Exemplul dat este cel al Termocentralei de la Mintia care mai putea produce energie electrică. Toți angajații au plecat însă, iar statul ridică acum din umeri că nu mai are surse pentru producerea de curent electric.

Potrivit lui Dumitru Pârvulescu, noua lege a pensionării va destabiliza activitatea Complexului Energetic Oltenia. „Oamenii nu mai pot fi convinși să rămână, mai ales ce care îndeplinesc toate condițiile să iasă la pensie. A fost un interes și cu această lege. La nivelul companiei vor fi mari mutații de personal. Vor fi multe puncte de lucru descoperite în urma pensionărilor masive. Va fi necesar ca oamenii să fie mutați dintr-o parte în alta, să nu fie sincope în desfășurarea activității.”, a declarat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *