Președintele afgan, Ashraf Ghani, a părăsit țara în urmă cu puțin timp – transmite Al Jazeera. El nu și-a mai anunțat demisia, despre care se vorbea în cursul zilei, a transmis doar un mesaj video în care a cerut forțelor de ordine să asigure securitatea populației. Potrivit Al Jazeera, președintele afgan s-ar îndrepta către Tadjikistan, asta în timp ce talibanii au înconjurat capitala afgană Kabul. Plecarea lui Ghani a fost confirmată de un înalt responsabil din Ministerul afgan de Interne, dar şi de fostul vicepreşedinte Abdullah Abdullah, acesta reproşându-i lui Ghani situaţia actuală din țară.
În paralel, se pregăteste transferul de putere – discuții pe această temă cu talibanii vor avea loc în Qatar, în negocieri urmând să fie implicați atît oficiali americani cît și şeful Consiliului Suprem pentru Reconcilere Naţională, Abdullah Abdullah.
Sursa: europafm.ro