Așa cum Ion Călinoiu și Florin Cârciumaru, când erau șefi în PSD, își făceau concediu’, vara, doar împreună, la Mamaia, și edilii de Țicleni, Radu Constantin și Băran Pompiliu, își petrec concediile de sezon tot împreună. Nu la Mamaia, ci în Delta, deoarece acestora le place să vâslească, în tandem, doar în aceiași barcă. Mai exact, primarul și vicele din Țicleni au ales în același timp să își ia concediu de odihnă, nu pentru că au închiriat aceiași barcă ci, pentru le place tare să se țină de aceiași undiță la pescuit.
Deși, în Țicleni normal era când pleacă primarul în concediu rămâne viceprimarul pentru că, nu-i așa, edilii sunt preocupați de binele comunității, în Țicleniul anormal primarul e legat ombilical de vice și când pleacă unu, îl trage și pe celălalt după el. Ce mai contează că primăria rămâne în grija femeii de serviciu, pentru că doar ea rămâne aici. Sau poate că mai nou, administrația locală se contorizează în știuci! Să sperăm că au semnal la telefon, altfel primăria va trebui să se conducă singură. Cât despre cetățeanul care vine să ceară ceva la primărie va trebui să se mulțumească cu răspunsul portarului: ,,primarul și vicele nu sunt, pentru că sunt în Delta, reveniți peste o săptămână!”. Punct.