În contextul generat de evoluţia actuală a pandemiei de Covid-19 şi în vederea limitării răspândirii virusului, prin dispoziţia Primarului, au fost stabilite mai multe reglementări ce îi vizează pe funcţionarii din cadrul aparatului de specialitate al primarului (inclusiv Direcţia Poliţiei Locale, Direcţia Economico-Financiară, Direcţia de Urbanism sau Direcţia de Evidenţă a Persoanelor), precum şi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială.
Astfel, începând cu 1 octombrie, salariaţii Primăriei Râmnicu Vâlcea vor avea acces în sediile administrative în care îşi desfăşoară activitatea numai în următoarele condiţii:
- sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
- prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore; - se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
deţin un document eliberat de un medic specialist din care rezultă că, din motive medicale, presoanei în cauză nu i se recomandă vaccinarea. - Măsura este motivată de necesitatea de a-i proteja de îmbolnăvirea cu Covid-19 pe cetăţenii care interacţionează zilnic cu funcţionarii Municipalităţii în rezolvarea unor aspecte administrative dintre cele mai diverse.