Dezvăluiri

LIDER: Se vede clar că CE Oltenia ARE VIITOR

Constantin Mitrescu este optimist în ceea ce privește viitorul Complexului Energetic Oltenia după ce ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat că societatea ar putea încheia anul 2021 pe profit.

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a mai spus, luni, la Târgu-Jiu, că cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, Complexul Energetic Oltenia, are o situație mult mai bună decât în anii trecuți și că ar putea fi primul an în care să intre pe profit. În plus, explozia prețurilor la energie a ajutat Complexul Energetic Oltenia din punct de vedere financiar, în sensul că, până la acest moment, certificatele de CO2 au fost provizionate. Constantin Mitrescu speră ca CEO să vândă energie la prețuri bune în continuare, pentru a nu mai sta cu mâna întinsă la guvern să ceară sprijin și în 2022 pentru certificatele de dioxid de carbon. “Declarațiile făcute de Dan Vîlceanu au fost îmbucurătoare. Odată cu închiderea Termocentralei Mintia și a altor producători s-a văzut că nu este altceva de pus în loc. Se vede încă o data că acest sector de activitate este vital. Sper ca guvernanții să înțeleagă că trebuie să investească în acest sector. Faptul că CEO nu a închis capacități substanțial se vede clar că are viitor”, a conchis președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *