Complexul Energetic Oltenia a respectat obligațiile de conformare, finalizând achiziționarea certificatelor de CO2 aferente energiei produse în anul 2020. Prețul certificatelor de CO2 a crescut spectaculos în ultimii ani, ajungând în aprilie 2021 la peste 47 de euro/certificat. Pentru CE Oltenia ponderea prețului certificatelor de CO2 în costul unitar de producție al energiei electrice depășește 60%. Valoarea certificatelor aferente energiei produse în anul 2020 a fost de 315 milioane euro. Ajutorul de stat aprobat de Guvern, în sumă de 241 milioane euro, a acoperit estimarea inițială, iar diferența de 74 milioane de euro a fost suportată din fondurile proprii ale companiei. Conform prevederilor legislative în vigoare, neachiziționarea certificatelor de CO2 aferente anului anterior până la data de 30 aprilie a anului curent ar fi atras penalități de 100 euro/ certificat în plus față de obligativitatea achiziționării acestora. „Obligativitatea achiziționării în totalitate a certificatelor de CO2 a apărut după anul 2013, alocările gratuite pentru sectorul energetic fiind sistate, iar prețurile certificatelor înregistrând o creștere spectaculoasă de la 4-5 euro în anul 2017, până la peste 47 euro în prezent. Astfel, Complexul Energetic Oltenia a achitat din fonduri proprii, de la înființarea companiei în iunie 2012 și până în prezent, peste 1 miliard de euro pentru plata certificatelor de CO2. În fiecare an, CE Oltenia s-a conformat prin achiziționarea, în termenul prevăzut de legislație, a întregii cantități de certificate de CO2 corespunzătoare energiei produse. Până în anul 2020, CE Oltenia nu a primit niciun sprijin financiar din partea statului.”, conform CEO.
0 800