După ce suporterii echipei pandurii Târgu Jiu din cele două galerii Regiment Târgu Jiu şi Blue Boys 62 nu au putut ajunge la meciul precedent disputat pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, şi au anunţat că nu vor fi prezenţi nici la meciul din etapa a 8-a, directorul sportiv al clubului Pandurii a explicat că se vor căuta soluţii pentru situaţia care s-a creat prin programarea meciurilor la o oră la care majoritatea membrilor galeriilor sunt la şcoală.
Directorul sportiv al clubului Pandurii Târgu Jiu, Camilian Floroiu, a explicat de ce meciul cu Jiul Petroşani nu poate fi amânat pentru o altă oră, precizând că la o astfel de decizie trebuie luaţi în considerare mai mulţi factori iar decizia finală va aparţine FRF: „Este o problemă destul de delicată, dar cred că vom putea ajunge la o înţelegere şi cu Federaţia Română de Fotbal, pentru că, dacă se programează meciul mai târziu trebuie să se folosească nocturna iar clubul gazdă ar trebui să plătească o zi de cazare în plus şi masa echipei vizitatoare şi este destul de complicat. Dar o să încercăm să găsim înţelegere şi la fedraţie şi să mutăm meciurile undeva la ora 17:00, aşa cum eram programaţi dacă jucam sâmbăta. Dar având prioritate Liga a doua joacă sâmbătă echipa din Liga a doua, noi urmând să jucăm meciurile de acasă vinerea. Acum, la cald, îi înţeleg, pentru că, fiind la şcoală majoritatea, nu reuşesc să mai ajungă la meciuri. Va trebui să avem o discuţie să vedem cum putem face ca aceste lucruri să fie ok şi pentru ei şi pentru club”.
Meciul din etapa a 8-a, dintre Pandurii Târgu Jiu şi Jiul Petroşani, se va disputa vineri, cu începere de la ora 15:00.