Terapia cu anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2 a fost administrată în premieră, vineri, 22 octombrie 2021, la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Primul pacient care a beneficiat de acest tratament are 58 de ani și întrunește criteriile prevăzute de către specialiștii comisiei de Boli Infecțioase a Ministerului Sănătății pentru a beneficia de aceste antivirale. Medicația ajută pacienții infectați și care sunt la debutul bolii să nu mai dezvolte forme severe.
Bărbatul a fost internat vineri la secția de Boli Infecțioase a SJU Târgu-Jiu. Echipa medicală care se ocupă de caz, a decis, potrivit anamnezei și investigațiilor, că este oportună administrarea de anticorpi monoclonali.
Pacientul a efectuat, în trecut, un dublu transplant renal, are o formă ușoară spre medie de COVID-19, a venit cu o saturație bună de oxigen, fiind eligibil pentru acest tratament. Pacientul se află în primele zile de la contactarea infecției cu SARS-CoV-2.
Reamintim că SJU Târgu-Jiu a primit 16 doze de anticorpi monoclonali din partea Ministerului Sănătății.
Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceștia se fixează de proteina virală de suprafață (Spike) și blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane.
Asemenea altor medicaţii antivirale, eficienţa anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile, când de multe ori replicarea virală a diminuat semnificativ şi începe producerea de anticorpi specifici de către pacient.
Criteriile de administrare ale acestui medicament au fost stabilite tot de către specialiștii comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății și sunt cuprinse în Ordinul ministrului interimar al Sănătății de modificare a Anexei la Ordinul ministrului Sănătății nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2 publicat în Monitorul Oficial nr 978 din 13 octombrie 2021.
Cele 5206 fiole de anticorpi monoclonali (pentru toate unitățile medicale din România care tratează pacienți Covid) reprezintă o donație a statului italian, ca recunoștință a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care țara noastră l-a acordat în anul 2020, atunci când a trimis echipe de medici și asistenți medicali care au lucrat în spitale din Brescia și Lecco.