Președintele Sindicatului Ambulanța Gorj, Cristi Aldescu, susține că actuala conducere a Serviciului de Ambulanță Județean este preocupată în continuare să crească numărul personalulu TESA.
Încadrarea cu personal TESA nu mai respectă normativele, după cum a precizat liderul Federației Naționale Ambu SAN. Astfel, sunt 26 de salariați TESA în loc de 16. Ei se apucă și angajează un economist, deși erau deja doi economiști. „Cum poți să ai atâția angajați la administrativ și deficit de personal medical. Câți medici au fost angajați de când a venit actualul manager? Sunt multe posturi ocupate de TESA și ele ar putea fi transformate să se poată angaja asistente și ambulanțieri, să avem echipaje complete, nu să le punem oamenilor în spate ture suplimentare să crape într-o bună zi. Când se mai pot recupera”, a declarat Cristi Aldescu.
0 151