O delegație formată din tineri, reprezentanți ai unor ONG-uri din comunitate și un reprezentant al Primăriei Municipiului Târgu Jiu, se va deplasa la București pentru susținerea candidaturii.
Delegația este formată din Adela Vlădoiu, Lucian Budulan, Sanda Roberta Valentina, Ardereanu Alexia, Maria Bircu si Andi Popescu.
„Orașul câștigător va avea oportunitatea de a dezvolta un program cadru tematic anual care vizează dezvoltarea urbană cu participarea directă a tinerilor, capitalele realizând proiecte din ce în mai profesioniste, abordând noi teme de interes pentru tineri și încurajând dezvoltarea de idei noi și inovatoare referitoare la co-crearea și dezvoltarea orașului. Felicitări tuturor pentru implicare, pentru eforturile depuse în acest proiect admirabil!”, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.