Gheorghe Pecingină știe că este nemulțumire în rândul minerilor și energeticienilor generată de faptul că, deși, în luna august, a intrat în vigoare Legea 197, nu se pot pensiona la 52 de ani. Deputatul susține că primește telefoane de la salariați ai CE Oltenia care-și exprimă supărarea. Gheorghe Pecingină spune că ordonanța de urgență care deblochează legea de reducere a vârstei de pensionare este soluția care ar elimina starea de tensiune din cadrul companiei.
„Soluția pentru rezolvarea problemei privind pensionarea anticipată este ordonanța de urgență, care să reglementeze situația până la parcurgerea circuitului legislativ a propunerii făcută de domnul Solomon de la PSD. Este simplu. Putem să deblocăm foarte rapid legea. O ordonanță de urgență deblochează lucrurile, acum, și elimină starea de tensiune care există în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Eu îmi doresc să fie dată ordonanța de urgență. Încerc să aduc argumente în favoarea urgentării acestui lucru. Până apare noua lege, care este mai complexă, ar fi bine să dăm ordonanța care să urgenteze lucrurile. O ordonanță e cel mai simplu lucru pentru a detensiona situația actuală. Cred că această ordonanță se va da până la sfârșitul anului, pentru că nimeni nu-și permite, atunci când este în opoziție, să spună ceva, iar atunci când ajunge la putere, să facă altceva. Dacă cei de la PNL au greșit, așa cum se spune, eu nu cred că cei de la PSD vor să greșească în continuare. Eu spun, însă, că PNL nu a greșit. Atunci când am vrut să dăm ordonanță, nu am mai avut guvern cu puteri depline. Starea de tensiune din cadrul CEO se simte, primesc telefoane, vorbesc cu oameni de la bază, port discuții în permanență”, a conchis deputatul.