Actualitate

Doi minori prinşi în timp ce se plimbau pe suprafaţa îngheţată a râului Jiu în zona Barajului

Doi copii cu vârste de 12, respectiv 13 ani au fost surprinşi, joi după-amiază, de poliţiştii locali din Târgu Jiu în timp ce se plimbau pe suprafața înghețată a lacului de acumulare de pe râul Jiu. Aceştia au fost îndepărtaţi de pe gheaţă imediat de oamenii legii pentru a înainte să se întâmple o tragedie.,

În data de 27 ianuarie a.c., un echipaj din cadrul Serviciului Circulație Rutieră al Poliției Locale Târgu Jiu, în timp ce se afla pe strada Barajelor, i-a observat pe cei doi copii care se jucau pe apa înghețată a lacului și au intervenit, de îndată, pentru a preveni producerea oricărui eveniment nedorit.

Unul dintre copii ne-a spus că a vrut să vadă cât de gros e stratul de gheață și că a încercat să îl spargă cu o piatră, pentru a-i testa rezistența.

Polițiștii locali au purtat discuții cu cei doi copii despre pericolul la care s-au expus, pentru că gheața se putea sparge în orice moment.

O simplă plimbare pe suprafața înghețată a apei se poate transforma într-o tragedie. Persoanele care au în grijă copii minori sunt rugate să-i monitorizeze strict și să nu le permită jocul în apropierea bazinelor acvatice”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Târgu Jiu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *