„În momentul în care au ajuns la locul intervenţiei, pompierii au constatat că incendiul se manifesta într-o încăpere, situată la etajul IV, folosită ca spaţiu de depozitare. Salvatorii au evacuat o femeie de 60 de ani, imobilizată în scaun cu rotile, şi o fată de 12 ani. Alte 20 de persoane, care locuiau la etajele III şi IV, s-au autoevacuat”, au informat reprezentanţii ISU Galaţi.
La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră.
Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la un grătar folosit şi lăsat nesupravegheat.