Ultima oră

Bani de la Primăria Târgu Jiu pentru elevii gorjeni cu rezultate remarcabile

“Premiem performanța!
Așa cum am promis, premiem rezultatele remarcabile obținute de elevii targujieni la olimpiade, concursuri și competiții naționale. În ședința de consiliu de astăzi am stabilit și sumele pe care le acordăm, după cum urmează:

Premiul I: 5000 lei
Premiul II: 4000 lei
Premiul III: 3000 lei
Mențiune: 1000 lei

Echipa de Robotică va primi 10.000 lei, iar echipa de baschet a CSM, 9000 lei.

Am alocat, de asemenea, suma de 175.000 lei pentru premierea sportivelor și staff-ului tehnic care au obținut performanțe în competiții oficiale la nivel național, în sezonul 2021-2022.

Tot anul acesta, după finalizarea tuturor competițiilor, vom premia și cadrele didactice și coordonatorii tinerilor ce au obținut rezultate remarcabile, cu aceleași sume.

Facem precizarea că vom continua să susținem atât Echipa de Robotică TEABORGS, cât și orice alt elev ce va reprezenta municipiul nostru la importante concursuri internaționale. Ne mândrim cu acești tineri și le suntem alături, pas cu pas, în drumul lor către performanță.

Felicitări tuturor pentru rezultatele deosebite și apreciem din toată inima eforturile depuse de fiecare tânăr în parte! Primăria Municipiului Târgu Jiu rămâne alături de ei, gata să sigure tot ceea ce le este necesar.

De asemenea, felicităm cadrele didactice, antrenorii și toți cei implicați în pregătirea acestor tineri minunați! Au făcut o treabă extraordinară!”, este mesajul postat De primarul Marcel Romanescu pe o pagina de socializare.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *