Proiectul care ar modifica ordonanța de singuranță rutieră prevede modificări pentru școlile de șoferi.
Una dintre noutăți implică participarea instructorului auto alături de polițișt, la examen, ca în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană.
Timpul de așteptare dintre proba teoretică și cea practică ar urma să fie mai scurt.
Elevii școlii de șoferi vor putea da examenele în orice județ, indiferent de domiciliu, mai propune proiectul, a explicat inițiatorul, Cristian Ichim.
„Găsim județe unde dai examenul după ce te-ai înscris undeva la 6 luni. Cum reducem? Avem modelul pașapoartelor. Dacă în județul meu locurile sunt ocupate, mă duc într-un județ limitrof.
Avem modele care funcționează în Occident, la rândul lor, țările din UE și-au adaptat treptat modul de examinare. În același timp, instructorii auto își pot îmbunătăți pregătirea fiind parte a examinării”, a declarat Cristian Ichim pentru Digi 24.