Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este acuzat că a amenințat un alt tânăr cu un cuțit pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, cu scopul de a-l tâlhări.
„La data de 5 iulie, tânărul de 19 ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, a fost prezentat Judecătoriei Târgu-Jiu, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile“, a informat Poliția Gorj.