Un număr de 13 teste pentru coronavirus sunt în derulare, luni, 2 martie, în cele cinci centre de boli infecțioase din România. Până la acest moment, au fost lucrate 473 de teste, dintre care doar trei au avut rezultat pozitiv.
Așadar, conform datelor furnizate Ministerului Sănătății, până în prezent, în cele cinci centre de boli infecțioase din București, Timișoara, Cluj Napoca, Constanța și Iași au fost lucrate 473 de teste pentru COVID-19. Dintre acestea doar trei teste au avut rezultat pozitiv, care au fost anunțate în cursul zilelor trecute. Astăzi, 2 martie 2020, in cele 5 centre sunt în lucru alte 13 teste.
Trei persoane au fost diagnosticate cu Covid-19 în România, dar una dintre ele – tânărul din Gorj depistat miercurea trecută – a fost declarată vindecată, după ce a fost testată negativ pentru coronavirus două zile la rând.
Considerat „pacientul 0”, un tânăr din Gorj era testat pozitiv pentru coronavirus în 26 februarie. Ei, bine, vineri, el avea să fie testat negativ, iar evaluarea releva același rezultat și sâmbătă, astfel că el a fost declarat drept vindecat de specialiști.
Al doilea caz se referă la un bărbat de 45 de ani din Maramureș, care primește tratament simptomatic. El a fost la doctor în Italia, a ajuns cu febră în România, a fost internat la Clinica de boli infecțioase din Maramureș, apoi transferat la Cluj.
Al treilea caz e o femeie de 38 de ani din Timișoara. A mers la Bergamo (Italia), pe 25 februarie a prezentat primele simptome. Pe 27 februarie a mers la spital, a fost testată, a mers acasă în izolare.
În ambele situații, testele au fost confirmate pozitiv vineri. Femeia a fost internată la un centru din Timișoara, în timp ce bărbatul a fost transportat la unul din Cluj.