Dezvăluiri

Primarul Târgu-Jiului, despre vizita ministrului Grindeanu pe centură: Îmi doresc să fie impulsionat constructorul

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, ar vrea ca ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, să viziteze mai des șantierul centurii ocolitoare a municipiului.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost prezent, joi, la Târgu-Jiu, la conferința județeană de alegeri a PSD Gorj. Oficialul a mers să vadă și stadiul lucrărilor de pe centura ocolitoare. Primarul Marcel Romanescu speră ca această vizită să fi impulsionat constructorul să finalizeze investiția până la sfârșitul anului viitor. Edilul ar vrea ca ministrul Transporturilor să vină lunar la Târgu-Jiu să inspecteze lucrările de pe varianta ocolitoare, nu doar atunci când ajunge la acțiuni ale Partidului Social Democrat. “Îmi doresc ca prezența domnului ministru Grindeanu să fi impulsionat lucrările de pe centura municipiului Târgu-Jiu. Sincer să fiu, văd că aceste lucruri evoluează într-o direcție bună, nu de când a venit domnul ministru, ci chiar din 2019, de când Autoritatea Publică Locală își face datoria, adică a realizat cadastru sistematic pe tot ceea ce înseamnă terenuri afectate de centura municipiului Târgu-Jiu, iar Ministerul Dezvoltării, prin miniștrii, secretarii de stat, chiar și parlamentarii de Gorj, s-au implicat mult mai mult. Acum, că această lucrare se va termina pe mandatul domnului Grindeanu sau pe mandatul posibil al unui ministru al PNL, e foarte bine că cineva e interesat de această centură. Singura problemă pe care trebuie să o avem este ca acel interes să rămână permanent. Știm foarte bine că domnul Grindeanu a ajuns la Gorj, pentru că avea un congres al PSD. Aș vrea să nu vină doar când sunt evenimente politice și mi-aș dori dacă, măcar o dată pe lună, domnul Grindeanu ar ajunge pe centură și ar face o strategie și un grafic al lucrărilor care s-au efectuat de la o vizită la alta”, spune edilul.

“Este unul dintre obiectivele de care cetățenii au nevoie”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a aflat la Târgu-Jiu că societatea Secol nu mai are contract pentru realizarea lucrărilor la centura ocolitoare, pentru că nu i-a mai fost prelungit. Marcel Romanescu spune că este un lucru anomal ceea ce s-a întâmplat. „Vă dați seama că apar surprize. Atunci când ajungi o dată la 7 luni sau la 8 luni pe un obiectiv de investiții și când cei de sub tine nu întotdeauna își fac datoria, afli și astfel de lucruri. Din punctul meu de vedere, anormale, măcar prelungirea contractului puteau face. Dacă nu e prelungit contractul, e o problemă și eu sper să o rezolve cu celeritate cei care au în atribuții rezolvarea acestei probleme. Îmi doresc să se finalizeze, anul viitor, lucrările la centură, pentru că este unul dintre obiectivele de care cetățenii municipiului Târgu-Jiu și nu numai au nevoie. Centura municipiului Târgu-Jiu nu este un obiectiv de care să nu depindem, depindem în totalitate, pentru că, odată cu această centură, pe de-o parte fluidizăm traficul chiar și în municipiul nostru, pe de altă parte, se poate dezvolta o nouă zonă cu un potențial extraordinar. Mă refer la tot ce înseamnă suprafețele de teren din apropierea centurii municipiului. Deci, sunt foarte multe avantaje pe care le vom avea din momentul în care se finalizează această centură”, a declarat primarul.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *