Acționarii Complexului Energetic Oltenia au decis, joi, revocarea lui Alexandru Florian Gătejescu din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere al companiei. Mandatul de supraveghetor al avocatului Gătejescu expiră la data de 27 noiembrie a.c., iar în locul acestuia Adunarea Generală a Acționarilor l-a numit pe Mădălin Eftenoiu. Finanțistul Eftenoiu, șeful Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, este pentru a treia oară în Consiliul de Supraveghere al companiei energetice.
Mădălin Eftenoiu revine, după exact o lună de la momentul revocării, în poziția de membru al CS al CE Oltenia, în urma deciziei AGA. Acționarii l-au revocat din calitatea de supraveghetor pe Florian Gătejescu, vicepreședinte al PNL Gorj, iar, potrivit unor informații, Eftenoiu are susținerea liberalilor pentru un nou mandat în Consiliul de Supraveghere.
Mădălin Eftenoiu face parte din CS al CEO pentru a treia oară, în ultimii ani, și spune că, având în vedere experiența sa ca finanțist, va face totul pentru a ajuta compania. ”Eu sunt adeptul găsirii unor soluții concrete la toate problemele și chiar îmi este facil să relaționez cu instituțiile care pot rezolva probleme pentru CEO”, a declarat Eftenoiu.
Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia îi are, în actuala structură, pe Alexandru Marcoci (PNL), în calitate de președinte, și alți șase membri: Petre Mădălin Georgescu (Fondul Proprietatea), Șerban Predescu, Alexandru Zaharia, Adrian Marinescu, toți trei cu susținerea PSD, iar Adrian Dăianu și Mădălin Eftenoiu, cu sprijin PNL.